În școală nu există dreptate. Nu există dreptate în notare, nu există dreptate în atitudine, nu există dreptate în această presupusă „egalitate”. Sigur, ne place să credem că există. Dar în realitate nu are cum să existe, pentru că nu există nici premisa pentru ea. Premisa noastră actuală în educație e șarlatanismul. Fie că ne prefacem că învățăm și apoi copiem, șușotim sau o „fentăm” cumva, fie că pur și simplu suntem fundamental inconsistenți în tot ceea ce facem. Ați observat vreodată cum ne transformăm cu toții în sesiune? Studenți și profesori deopotrivă, timp de trei săptămâni avem derogare de la propria noastră predică ca să practicăm orice ni se pare mai convenabil, doar media să iasă bine. Un fel de „facem să fie bine ca să nu fie rău.” O DREGEM. Această noțiune esențială pentru orice român neaoș: totul se drege, de la ciorbă până la căsnicie.
Și ne întoarcem de fiecare dată la poezia copilăriei noastre: "Cățeluș cu părul creț, fură rața din coteț. Și se jură că nu fură, dar l-am prins cu rața-n gură." Există un număr de stand-up care scoate în evidență cât e de bizar că noi toți admitem că primele noțiuni pe care le transmitem copiilor sunt "fură" și apoi, "se jură că nu fură". (numărul de stand up: https://youtu.be/kqjLpMJTn44)
Și atunci ne mirăm de Guvern, de Parlament, de funcționarii publici, de șoferii de la Uber... Cum de nu știu engleză? Cum de mă întreabă unul din ei, referitor la un nou film pentru copii, cu o consternare absolută pe față (se întorsese în spate, în mers și mă privea ca și cum i-aș fi spus anomalia secolului) „Spărgătorul de nuci? De gheață, nu de nuci! Cum îi aia spărgător de nuci?” În timp ce râdeam mi-au dat puțin lacrimile. Alt șofer, student în anul trei, îmi explica cum nu va merge el nicio zi la practică - „Îți dai seama, să muncești șase săptămâni fără bani, îl pun pe ăla să îmi semneze și gata!”, asta la nici 2 minute după ce îmi spusese „Am picat un examen azi, dar pentru ce să învăț toți termenii ăia științifici, toate prostiile alea teoretice?” Nici cum nu-i bine. Nu știm să ne mulțumim studenții.
Și dacă tot am ajuns la „mulțumit” studenții, am și eu o frustrare: că nu am apucat să îmi livrez discursul pe care l-am pregătit timp de o săptămână la istorie. La examen am scris o banalitate. Și la punctul 2 nu am scris nimic. Din principiu. Pentru că nu știam. Și MORALA e mai importantă decât dobândirea de cunoștințe (a zis-o Comenius, nu eu). Așa că în loc să aberez, am trecut mai departe. Dar de câteva zile nu am liniște. Pentru că mi-e greu să accept după 16 ani de școală în care mi s-a repetat de mii de ori că numai notele contează că de data asta ceea ce am scris eu pe foaie nu are legătură cu ceea ce am eu în cap. Și că dacă nu am putut să reproduc tot ceea ce am citit nu înseamnă că am citit degeaba. E un real efort pentru mine să îmi amintesc zi de zi că mă bucur că notele nu mai contează. Că măcar de data asta, din a doua încercare, poate am să ies din facultate cu altfel de valori.
Deci ce urmează sunt notițele mele. Dacă le citește careva până la capăt dau o cafă.
1. (8.01.2019)
Cum aș rezuma eu un semestru de istoria pedagogiei? „En kol chadash tachat hashamesh” = ”Nimic nou sub Soare”. Din nefericire pentru mine, ca majoritatea copiilor care au o dificultate în a învăța ceva, deoarece dificultatea pentru mine o reprezenta istoria (printre altele) - am evitat-o în școală. Deci m-am simțit, și mă simt în continuare, novice. Dar un novice absolut fascinat. Într-adevăr, parte din fascinație vine și din admirația și curiozitatea mea față de filosofie. În acest context, toate temele discutate la curs și citite de mine cu ochii mijiți și mintea semi-obscură, par să se contopească într-o imagine pe cât de vastă și captivantă, pe atât de universală. Ha! Ce cuvânt potrivit - universal. Exact imaginea pe care o am acum în minte: cea a cerului înstelat într-o noapte senină: este evident ochilor mei că e mult mai întins decât ceea ce eu cuprind cu privirea, mult mai complex și plin de particularități decât mi se arată mie, și totuși, în oricare direcție privesc, cu toate diferențele pe care le percepe rațiunea mea: tot cer cu stele e. De la Socrate și până unde voi ajunge în zilele următoare, imaginea pedagogiei pentru mine rămâne una singură, imensă și de necuprins, plină de particularități, dar legată și înșirată în același continuum, pictată cumva pe aceeași pânză și extrem de valabilă și impactantă, fie că vine de acum 2500 de ani sau de acum 200.
2.
Ce mi se pare frapant la pedagogie este faptul că de la Platon începând, unul din lucrurile fundamentale a fost morala. Și totuși, astăzi, deși ne străduim să reținem n informații ce au devenit „la un click distanță”, de morală nu se mai ocupă nimeni. Poate și pentru că în societatea noastră atât de diversă a devenit greu de definit morala. Iar un alt aspect este politica: într-adevăr cred că ar trebui să ne reorientăm spre o pedagogie în care cunoașterea sistemului politic și formarea unei atitudini să fie esențială.
3.
E ironic că în Antichitate filosofia era considerată cea mai practică și utilă „materie” iar astăzi e lăsată la capătul materiilor, înghesuită într-un colț, neglijată și deseori desconsiderată de cei mai mulți ca neavând nicio utilitate.
Felul în care ne hazardăm în reinventarea metodelor și practicilor, părând că vrem să punem coada la prună, e aproape hilar când luăm în considerare că grădinița a fost inventată de Platon și tot ce este esențial la ea a fost stipulat de el.
4.
Cred că raportul dintre istorie și contemporaneitate e o mare ironie. În parte pentru că nu cunoștem istoria și nici nu ni se pare cu adevărat important să o facem. Sigur, sună bine, „intelectual”, să spunem că istoria e importantă, dar ore de română și matematică sunt 5 și de istorie maxim 2.
Iar filosofia, cum spuneam - „niște bazaconii” pentru cei care n-au ce face și gândesc prea mult.
Morala e un mit în educație. Realitatea de astăzi este că ne interesează memorarea de informații (deși majoritatea, repet, sunt la un click distanță) iar pe elevi și studenți nu-i mai interesează la ce mijloace recurg ca să își păcălească profesorii că au reținut acea informație, fie că trag cu ochiul la colegul de lângă, copiază de pe fițuici, de pe mână, din cască. Important este ca foaia să fie plină și nota mare. Cum ieșim din școală? Nici măcar oameni. Și nici măcar nu ne interesează.
5.
Comenius scrie: „Natura nu întreprinde nimic nefolositor. Arborelui nu-i formează urechi, ochi, pene, peri, ci coaje, sevă, rădăcini, și altele. Scurta noastră viață are așa de multe lucruri folositoare, cu care poate fi ocupată, încât n-ar mai putea rămâne nimic pentru petreceri zadarnice. De aceea școalele să aibe în vedere ca să nu ocupe tinerimea decât cu lucruri serioase.”
Nici măcar nu mai am energia să descriu cât nu realizăm din acest principiu.
6. (12.01.2019)
Experiența din școala actuală este aceea a unui labirint. Când intrăm într-o materie, cu atât mai mult înaintea unui examen, sentimentul este acela de a pătrunde într-un labirint imens, iar prima reacție, și aici apare deja ironia: prima reacție pe care noi o considerăm instinctuală deși de fapt a fost sădită și nutrită ani și ani de diferite persoane din copilăria noastră, este aceea de panică. Totul seamănă cu totul. Fiecare latură pare exact la fel cu cealaltă și după fiecare colț ni se pare că suntem în exact același loc. Ne simțim confuzi și copleșiți și singura soluție (simțind în același timp presiunea unui cronometru atotputernic ticăind în defavoarea noastră) este aceea de a lua o scurtătură și de a ieși din labirint, bifând ușurați parcurgerea sa și continuând liniștiți viața noastră, ștergându-ne complet din minte imaginea sa difuză.
Dar de aici din mijlocul lui de unde vă scriu vreau să vă spun că pentru prima oară am ales să nu mai iau scurtătura. Eram pregătită să vă spun că ideea a eșuat, că nimeni nu a înțeles nimic și că de o săptămână toată lumea îmi cere hărți ale rutelor ocolitoare. Și chiar înainte să fiu prinsă într-un vârtej de anxietate m-am oprit să respir timp de un minut. Atunci am început să conștientizez frumusețea labirintului. Am început să observ diferențele atât de fascinante dintre laturile lui și mi-am dat seama că mergând încet și savurând fiecare drum cotiturile încep să devină familiare. Și poate că până voi găsi eu ieșirea timpul va fi expirat, dar acum înțeleg că merită riscul, căci priveliștea face mai mult decât premiul.
Așa că în ce mă privește, dom' profesor, ați reușit să mă faceți să mă bucur de povestea asta nesfârșită a istoriei, să îmi pun o grămadă de întrebări la care nu știu răspunsul și să aflu în sfârșit ce înseamnă educație.
Hopefully I'll see you on the other side.
7. (13.01.2019)
Acești filosofi-pedagogi despre care am citit, începând de la Confucius și Socrate și până la John Locke nu erau deloc așa cum ne imaginăm noi când ne gândim la ei. Nu erau acei oameni cu barbă (deși o aveau și pe aia) care stăteau undeva la soare și se gândeau ei la ceva foarte abstract și distant față de lumea înconjurătoare. Erau oameni prinși într-o lume în haos, aproape distrusă și care își puneau întrebarea „De ce?” - de ce am ajuns aici, ce putem face ca să ieșim din situația asta și cum ar trebui să trăim ca să nu mai ajungem din nou în ea? Erau acei oameni din mijlocul haosului care reușeau să se ridice pe vârfuri suficient cât să privească imaginea în ansamblul ei și în contextul ei istoric. Există un trecut și un viitor. Și exact aceste lucruri sunt cele care ne scapă din vedere astăzi și evadează constant din mintea noastră.
8.
„The past was a kind of reservoir of truth. Golden Ages are comforting: we believe that if humanity was capable of great things in the past, we can achieve them once again. Virtuous feelings could make virtuous beings. By figuring out what could make a good person, you could make a good society.” Bettany Hughes on Confucius.
9.
From Confucius (as narrated by professor Tu Weiming from the University of Peking)
"REN - a word idea that was initially translated as human heartedness, good or goodness, but is now simply translated as HUMANITY
Meaning that courage with Ren is real courage, more than simply bravery. Justice with Ren is humane justice, not just harsh punishment, wisdom with Ren is being truly wise, not just smart.
Every person by definition of being a person embodies Ren. Every human being is capable of sympathetic response to the external world. But to accomplish Ren fully requires learning. Learning is not simply the acquisition of knowledge or internalization of skills, but learning to build one's character. Ren is the highest ideal but at the same time the minimum requirement of being human.
None of us operate in isolation. It isn't that man is the measure of all things, it is man's relationship with man.
The retrieval of the wisdom of Socrates, the Buddha and Confucius is not a question of relevance, it is a question of human survival."
10.
A Junzi (apprentice of Confucius) asked the Master:
"Is there a single word I should use as a rule to live my life by?"
The Master replied:
"I think that would be EMPATHY."
11. (14.01.2019)
"Every other knowledge is harmful to him who does not have knowledge of goodness."
"When I express my opinions it is so as to reveal the measure of my sight, not the measure of the thing."
Michel de Montaigne
