De două săptămâni, duminca la ora 5 în Parcul Botanic, Comunitatea Neocatecumenală (din care fac și eu parte) face misiune. Adică merge și cântă și vorbește despre Dumnezeu. Și e un pic de nebunie în asta, mie îmi tremură genunchii de fiecare dată când intru în parc. Dar adevărul este că Dumnezeu e atât de nebun după mine și atât de convins că eu am să devin femeia pe care El a creat-o încât nu îi pot rezista. Acum aproape 9 luni am fost în Salzburg și am găsit un inel pe care îl căutam de mult, un inel cu bobițe mici, folosit la rugăciunea Rozariului. Și am găsit mărimea potrivită ca să mi-l pot pune pe inelar. L-am așezat pe mâna dreaptă, ca un legământ între mine și Isus Cristos, că am să încerc din ziua aceea înainte să îl pun pe El pe primul loc. Și l-am purtat zi de zi, de atunci și până azi, și mâine am să-l port din nou. Și s-au schimbat multe. Încă mi-e greu să răspund la cele două întrebări din titlu, încă nu sunt foarte convinsă de cine sunt eu, dar știu un lucru: eu sunt o fată pe care Dumnezeu o iubește și pe care a ales-o și căreia zi de zi îi poartă de grijă. Eu sunt o fată pe care Dumnezeu o suportă cu toată afectivitatea ei, cu dependențele ei, cu lenea ei, cu frustările ei, cu egoismul ei, cu tot ce are ea mai negru. Sunt o fată lângă care Dumnezeu stă în permanență și căreia El i-a devenit prieten și iubit și care e convinsă că pentru ea, Dumnezeu ar face orice, pentru că o iubește.
Și unicul mod în care am aflat eu toate astea a fost ascultând. Ascultându-i pe alții care au aflat cât de mult îi iubește Dumnezeu, ascultându-l pe Dumnezeu vorbind în toată oboseala și toate evenimentele care nu îmi plac sau cele care mă fac fericită. Ascultând cateheze. Despre mine, despre tine, despre El. Acum, din recunoștință le dau și eu mai departe. Dumnezeu e Unic, dar nu e doar pentru mine. E pentru noi toți, e aici și ne așteaptă. Concret, în fiecare marți și joi de la 19.30 în Biserica Millenium din Timișoara, piața Romanilor nr 2.
