Acest articol se presupune a fi o invitație la catehezele pe care le-am început de joi în biserica Millenium din Timișoara, în fiecare luni și joi de la ora 20.00. Care e scopul catehezelor? În primul rând ca fiecare din noi să se întâlnească cu Isus Cristos. Personal. Așa cam ca și în film. La început la o plimbare, apoi treptat pentru a ne înțelege istoria noastră personală. Pentru că e mai important să ne înțelegem viața noastră și de ce Dumnezeu permite ca drumul nostru să fie cum e, de ce suferim, de ce suntem singuri sau într-o căsnicie care ni se pare că se duce de râpă, de ce moarte sau boală, și toate de ce-urile pe care ni le punem atunci când nu putem dormi și devenim prea mari pentru a număra oi. E mai important asta, decât răspunsuri teoretice la problemele lumii sau filozofii teologice. Până la urmă, întrebarea e: de ce să te întâlnești cu Isus Cristos? La ce-ți va folosi?
Eu nu am obiceiul de a trâmbița cu credința în stânga și în dreapta și nici nu mă simt comfortabil a chema oamenii la Biserică. Nu vreau să intru cu bocancii în sufrageria nimănui. Am câțiva prieteni care știu cine sunt și știu unde mă găsesc dacă au nevoie de mine. Dar cu catehezele astea e puțin altfel. În primul rând că fac parte din echipă și nu aș vrea să vorbesc singură cu biserica goală. În al doilea rând, din cauza unui exemplu pe care mi l-a dat cineva mai demult: să zicem că pleci într-o călătorie pe mare și se apropie furtuna. Tu ai barca ta care e foarte solidă și ești convins că nu se va scufunda. Celălalt e în altă barcă care nu știi dacă e suficient de solidă pentru a supraviețui furtunii. Ce faci atunci? Nu-l chemi în barca ta?
Bine, eu nu vreau să conving pe nimeni că barca mea e mai bună. Nici că barca lui nu e bună sau nu e solidă. Dar dacă cineva simte că barca lui nu ține prea bine, că ia apă, sau poate chiar s-a scufundat, eu am experimentat că barca mea nu se scufundă și îl pot ajuta să ajungă până la mal. Nu am pretenția ca cineva să se mute la mine în barcă sau să renunțe la barca lui. Ci doar să ofer o mână de ajutor până trece furtuna, doar să împrumut o vestă, o șurubelniță, o ancoră, ce-o fi nevoie.
La asta mi-a folosit mie Isus Cristos. Mi-a construit o barcă care nu se scufundă și care mă trece prin furtuni. Și o cârmuiește El însuși, că eu de fiecare dată când am încercat să trec la cârmă am luat niște stânci mari și dure în brațe. Și a avut săracul o grămadă de reparat. Și la barcă, și la mine.
Și să ne înțelegem, nu sunt un copil model. Sau un creștin. Sunt aceeași care de Crăciun i-a scris lui Isus Cristos o scrisoare în care-i spunea că nu vrea să meargă la ziua Lui pentru că nu vrea să sărbătorească Crăciunul singură. Dar în același timp, îmi place de Isus Cristos. În felul ăsta omenesc și sentimental, așa cum sunt eu capabilă, îl iubesc. Pentru că Lui pot să-I spun „Mai bine țip la Tine decât la alții!” sau „Știu că nu e vina Ta că mă doare, dar te rog stai cu mine în noaptea asta până trece.” Și îmi place să știu că El e cu mine, chiar dacă mă simt de multe ori un eșec. Chiar dacă sunt singură și simt că va trece multă vreme până voi fi fericită. Pentru că mă bazez pe El. Mă bazez pe iubirea Lui. Mă bazez că mi-a promis că voi fi fericită și voi experimenta Raiul pe pământ. Că nu e vorba de a ajunge în Rai când murim... sincer, asta e o idee insuficientă. Isus Cristos e mai mult decât atât. O relație cu Isus Cristos chiar e frumoasă, chiar merită. E un om pe care merită să-L cunoști. Chiar dacă nu ai avut nicio legătură cu El, chiar dacă nu vrei o relație cu El. Merită măcar să-L cunoști și să bei o Cola cu El. Nici eu, nici El, nu-ți cerem mai mult. Luni și joi, de la 20.00. Biserica Millenium din Piața Romanilor nr. 2 (lângă Piața Traian). Măcar o dată. :)
